Conferința
Învățăm Împreună. Creăm o cultură a apartenenței în școli
5 noiembrie 2022

Prin evenimentul organizat anul acesta, ne dorim să subliniem importanța apartenenței în mediile educaționale. Ne propunem să expunem premisele care conturează și favorizează apartenența în toate școlile din România.

Împreună cu Harvard Flourishing Center, Tapestry Intergenerational Education Foundation, Stanford University | School of Medicine, American University in Washington DC și Universitatea Babeș-Bolyai, creăm și oferim soluții concrete, adaptabile și ușor de implementat pentru sustenabilitatea apartenenței în mediile educaționale.

Conferința va reuni directori de școli, profesori, cadre didactice, consilieri școlari, personal auxiliar, studenți și părinți, cu scopul de a crea un schimb de experiențe și de a oferi soluții concrete și complete pentru situațiile particulare. Toate acestea se vor realiza sub atenta supraveghere a experților în educație, care vor veni din toate colțurile lumii, pentru a ne împărtăși perspectivele rezultate prin prisma expertizei lor profesionale.

Necesitatea apartenenței în mediile educaționale a fost identificată în urma realizării Studiului Național „Starea de bine a profesorului”, realizat de Fundația Transylvania College și Positive Ed, în parteneriat cu Merito, SuperTeach, Romanian Business Leaders și Clusterul de Educație C-EDU. Instrumentul folosit a fost Teacher Flourishing Evaluation, care aparține The Human Flourishing Program, din cadrul Harvard University. Acest instrument de măsurare a prosperității umane vizează cinci domenii: 1. fericire și satisfacție de viață; 2. sănătate fizică și mintală; 3. scop și sens; 4. caracter și virtute; 5. relații sociale apropiate.

Rezultatele studiului au arătat că 80% din respondenți susțin că munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine. În cadrul interviurilor, profesorii au subliniat necesitatea creării unor comunități care să favorizeze solidaritatea, empatia, compasiunea, aprecierea și discuțiile deschise despre problemele pe care trebuie să le înfrunte.

În urma acestor rezultate, Fundația Transylvania College, în parteneriat cu Tapestry Intergenerational Education Foundation și Stanford University au dezvoltat proiectul The Student Within, bazat pe cei 8 piloni ai apartenenței care pot fi clădiți în școli și medii profesionale, cu scopul de a crea o cultură a apartenenței.

Apartenența reprezintă una dintre nevoile firii umane ce se manifestă prin dorința de a face parte dintr-un grup sau o comunitate, în care individul se identifică cu valorile comune, împărtășite de membrii grupului de referință. Sentimentul de apartenență este fundamentat pe 8 piloni, dintre care: siguranța, empatia, compasiunea, solidaritatea, reciprocitatea, respectul, valorile comune și validarea.

Transpus în mediul educațional, conceptul apartenenței fundamentează tema evenimentului prin crearea și susținerea pe termen lung, a unei culturi prospere în școală. Prin urmare, în cadrul evenimentului organizat, participanții vor dobândi cunoștințele și deprinderile necesare pentru punerea în practică a tehnicilor proactive, atât pentru obținerea succesului academic, cât și pentru sănătatea lor emoțională și mintală, toate acestea având un impact direct asupra formării elevilor.

Descrierea evenimentului:

Context actual
Secolul XXI a adus noi provocări în viața de zi cu zi și, implicit, în educație. Nivelul de stres a crescut semnificativ, iar adaptarea la noile medii și comunități reprezintă o reală necesitate a societății actuale. Conform ultimelor studii internaționale, profesorii, alături de doctori și personalul din sistemul medical, fac parte din categoria profesională cu cel mai ridicat nivel de stres la locul de muncă. În plus, schimbările aduse de pandemia de Coronavirus, au produs efecte majore asupra fiecăruia dintre noi, adăugând o presiune asupra unui sistem deja greu încercat.

Beneficiari
Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt cadrele didactice, consilieri școlari, directorii de școli, studenții, personalul administrativ al unităților de învățământ și părinții. Evenimentul se adresează cadrelor didactice dornice să se alăture comunității InIm Institute, program ce aparține Fundației Transylvania College.
Beneficiarii indirecți sunt elevii, care dorim să se dezvolte într-un mediu sigur, în care să se regăsească și să simtă că aparțin. Acest mediu este propice obținerii rezultatelor academice dorite și creării unor deprinderi de viață sănătoase.

De ce Cluj-Napoca?
Cluj-Napoca, acest oraș universitar și hub al educației, promotor al dezvoltării socio-emoționale la nivel național și internațional, poate constitui un punct de pornire spre formarea profesorilor bine pregătiți și conștienți de importanța resurselor inepuizabile de care dispun: sentimentul de apartenență și starea de bine emoțională și mintală. În acest cadru, Fundația Transylvania College și InIm Institute își propun să mobilizeze pentru organizarea conferinței, o echipă de profesioniști în educație, dornici să împărtășească și să promoveze beneficiile apartenenței și a stării de bine tuturor participanților.

Organizatori
Dinamica actuală face ca reformarea sistemului educațional să reprezinte o reală necesitate, fapt ce se reflectă și în prioritatea noastră, care se răsfrânge în deciziile și acțiunile luate la nivelul InIm Institute. Prin acest eveniment ne dorim să punem bazele unei comunități într-un spațiu multidimensional, unde Profesorii Buni și elevii lor să simtă că aparțin.
Acest eveniment nu ar fi posibil fără implicarea și susținerea permanentă a partenerilor și colaboratorilor noștri: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Clusterul de Educație C-EDU.

Scopul conferinței
Scopul nostru este să construim o comunitate, într-un spațiu multidimensional, unde Profesorii Buni și elevii lor să simtă că aparțin. Împreună, extindem calitățile minții, sufletului și ale inimii, care să ne permită progresul dezvoltării personale și interpersonale în mediile educaționale și nu numai.

Obiectivele conferinței
Credem cu tărie că sănătatea socio-emoțională a profesorului are un impact pozitiv în comportamentul și succesul școlar al elevilor, iar din acest motiv, ne-am propus să organizăm în cadrul conferinței Învățăm Împreună o serie de evenimente și activități, dedicate profesorilor.

Prin acest eveniment, ne propunem:
– Sublinierea importanței prioritizării apartenenței în mediile educaționale;
– Exemplificarea bunelor practici și oferirea unui ghid ce însumează soluții pentru situațiile particulare pe care le întâmpină participanții;
– Crearea unui mediu propice schimburilor de experiență de între participanți;
– Crearea unui plan de acțiune pentru activitatea profesională a fiecărui participant.
46 Comments
  • Ciobanu Georgeta Claudia
    Posted at 14:55h, 11 octombrie Răspunde

    Recunostinta

  • Simona Saroni
    Posted at 14:56h, 11 octombrie Răspunde

    Felicitări pentru inițiativă! Aștept cu drag acest eveniment!

    • iniminst
      Posted at 10:50h, 20 octombrie Răspunde

      Vă mulțumim! Vă așteptăm cu mare drag la eveniment!

  • Ciobanu Georgeta Claudia
    Posted at 14:59h, 11 octombrie Răspunde

    Multumim pentru oprtunitatea de a face parte dintr-o comunitate care isi propune sa creeze un mediu placut profesorilor si implicit elevilor, prin activitati utile si interesante.

    • iniminst
      Posted at 10:49h, 20 octombrie Răspunde

      Pentru noi, este o adevărată plăcere să avem o comunitate dornică de a învăța și de a se dedica misiunii noastre comune. Vă mulțumim că faceți parte din comunitatea noastră!

  • Elena MAFTEI
    Posted at 15:35h, 11 octombrie Răspunde

    Abia aștept să ne întâlnim și să învățăm ceva nou, distractiv..

    • iniminst
      Posted at 10:47h, 20 octombrie Răspunde

      Vă așteptăm cu mare drag la evenimentul nostru.

  • DRĂGAN ROMICA LILIANA
    Posted at 04:35h, 12 octombrie Răspunde

    Bună ziua! Doresc înscrierea la conferință.

    • iniminst
      Posted at 10:46h, 20 octombrie Răspunde

      Bună ziua! Înscrierea la eveniment se poate realiza, atât prin accesarea butonului „Înscriere Conferință”, cât și prin accesarea link-ului aici.

  • Sófalvi Carmrn-Sidonia
    Posted at 07:29h, 12 octombrie Răspunde

    Mulțumesc pentru această oportunitate de a participa de la orice distanță la cursuri și discursuri care îmi trezesc curiozitatea

    • iniminst
      Posted at 10:44h, 20 octombrie Răspunde

      Ne bucurăm nespus! Și noi vă mulțumim pentru susținere!

  • Postolache Mariana Olguta
    Posted at 20:45h, 12 octombrie Răspunde

    Bune seara! Felicitări pentru ideea conferinței! Participarea este gratuita ? Primim o adeverință de participare?

    • iniminst
      Posted at 10:43h, 20 octombrie Răspunde

      Bună ziua! Vă mulțumim! Participarea la eveniment este gratuită. Adeverințele vor fi acordate celor care completează formularul de înregistrare și participă la eveniment (online/onsite).

  • Ursu Cornelia
    Posted at 14:16h, 17 octombrie Răspunde

    Bună ziua! Conferință este doar fizic sau se poate urmări și online?
    Va mulțumesc!

    • iniminst
      Posted at 10:40h, 20 octombrie Răspunde

      Bună ziua! Evenimentul va fi transmis și online. Vă rugăm să vă înscrieți la eveniment accesând aici.

  • Leca Oana
    Posted at 09:49h, 22 octombrie Răspunde

    Bună ziua, în ce limbă vor fi prezentările?

    • iniminst
      Posted at 09:17h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Prezentările din cadrul conferinței se vor desfășura în limba română, respectiv în limba engleză.

  • Gradinaru Carmen
    Posted at 13:12h, 25 octombrie Răspunde

    Vă mulțumesc, pentru oportunitatea de a participa și online la această conferință!
    Aștept, cu nerăbdare și interes acest mare eveniment!
    Respect și recunoștință!

    • iniminst
      Posted at 09:17h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Ne bucurăm de interesul pentru conferința Învățăm Împreună. Vă așteptăm cu drag!

  • Abduraman Ilvan
    Posted at 10:27h, 26 octombrie Răspunde

    Astept cu nerăbdare sa particip la conferința!

    • iniminst
      Posted at 09:16h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Vă mulțumim și vă așteptăm la conferință!

  • Tatiana Barcan
    Posted at 10:43h, 26 octombrie Răspunde

    Bună ziua!
    Particip cu mare drag!
    Interesante abordări!

    • iniminst
      Posted at 09:15h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Vă așteptăm cu mare drag!

  • GROSS OLIMPIA
    Posted at 20:09h, 26 octombrie Răspunde

    Buna ziua! Felicitari pentru ideea conferintei!

    • iniminst
      Posted at 09:14h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Vă mulțumim pentru suport!

  • Busuioc Veronica
    Posted at 14:03h, 27 octombrie Răspunde

    Mulțumim pentru oportunitatea de a face schimb de experiențe și de a învăța noi activități utile !

    • iniminst
      Posted at 09:14h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Ne bucurăm că evenimentul Învățăm Împreună vă prezintă interes. Vă mulțumim pentru susținere!

  • Busuioc Veronica
    Posted at 19:09h, 27 octombrie Răspunde

    Pot participa și învățătorii din Republica Moldova?

    • iniminst
      Posted at 09:13h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Desigur, este necesar să vă înscrieți pe acest link.

  • Petruța Tatiana Crăciun
    Posted at 19:31h, 27 octombrie Răspunde

    Bună seara! Doresc foarte mult să particip la acest eveniment.

    • iniminst
      Posted at 09:10h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Participarea la evenimentul Învățăm Împreună este condiționată de înscrierea prin acest link. Ne bucurăm de interesul pentru conferința noastră!

  • Hritac Diana
    Posted at 09:56h, 30 octombrie Răspunde

    Consider ca este o oportunitate care nu trebuie ratată de niciun cadru didactic. Mulțumesc!

    • iniminst
      Posted at 09:08h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Ne bucurăm tare de interesul dumneavoastră pentru conferința Învățăm Împreună. Vă așteptăm la eveniment!

  • Nasture Delia
    Posted at 16:57h, 01 noiembrie Răspunde

    Buna seara , apăs Afișează punctaj, apoi sa ma înscriu la Atelier, as dori la Atelierul 9.
    Cum qs putea?
    Mulțumesc !

    • iniminst
      Posted at 09:07h, 03 noiembrie Răspunde

      Bună ziua! Înscrierea la eveniment se poate realiza, atât prin accesarea butonului „Înscriere Conferință”, cât și prin accesarea link-ului. Odată ce ați deschis linkul, este nevoie să introduceți datele personale, să optați pentru participarea ONSITE și, ulterior, să alegeți atelierul 9 și să apăsați SUBMIT. Urmând acești pași, înscrierea se va realiza.

  • Chebac Maricela
    Posted at 17:50h, 01 noiembrie Răspunde

    Împreună pentru un mediu propice schimbării.

    • iniminst
      Posted at 09:05h, 03 noiembrie Răspunde

      Mulțumim! Vă așteptăm cu mare drag la evenimentul nostru.

  • Rodica Acsinte
    Posted at 21:09h, 01 noiembrie Răspunde

    Mi-ați stârnit interesul, m-am înscris! Aștept cu nerăbdare întâlnirea de sâmbătă, 5 noiembrie. Felicitări pentru inițiativă și tema abordată!

    • iniminst
      Posted at 09:03h, 03 noiembrie Răspunde

      Vă mulțumim! Vă așteptăm cu mare drag la eveniment!

  • Pingback:Profesorii din Cluj, invitați la o conferință de dezvoltare personală și profesională
    Posted at 16:29h, 04 noiembrie Răspunde

    […] Conferința se va desfășura în format hibrid, la Cluj-Napoca și va fi transmisă live, online, pentru participanții din toată țara. Toți cei interesați să participe, online sau onsite, se pot înscrie aici. […]

  • Zota Claudia
    Posted at 05:56h, 05 noiembrie Răspunde

    Felicitări pentru organizarea acestei conferințe! Abia aștept să particip.

  • Dorina-Gabriela Stefanescu
    Posted at 10:39h, 05 noiembrie Răspunde

    Buna ziua! Particip cu interes!

  • Ana Anton
    Posted at 12:10h, 05 noiembrie Răspunde

    Felicitări!

  • Oprea Neluța
    Posted at 12:56h, 05 noiembrie Răspunde

    Va mulțumim!

  • Nicula Gabriela Margareta
    Posted at 14:31h, 05 noiembrie Răspunde

    Felicitări, tuturor profesorilor!

Post A Reply to Simona Saroni Cancel Reply