Carmen Zeic: Starea de bine prin lectură și activități educative în Clasa Comorilor

Carmen Zeic: Starea de bine prin lectură și activități educative în Clasa Comorilor

În cadrul procesului educațional, starea de bine a elevilor reprezintă un pilon pentru dezvoltarea lor, nu doar pe plan cognitiv, dar și emoțional. Doamna Carmen Zeic pune un accent deosebit pe dezvoltarea stării de bine a elevilor. Fiecare moment din școală devine o oportunitate pentru copiii să învețe, nu doar despre matematică sau limba română, dar și despre sinele lor, despre valorile morale și despre cum să își gestioneze propriile emoții.

O călătorie educațională prin lectură

Totul a început încă din prima zi de școală, când doamna Carmen a ales să le citească elevilor o poveste cu multe învățăminte: „Copiii Regelui” de Max Lucado. Cu fiecare pagină citită, copiii învățau să aibă încredere în sine și să își recunoască propria valoare. „Atunci când un rege îți spune că ești valoros, nu trebuie să te îndoiești niciodată de asta” — acest mesaj profund a fost primul pas al unei călătorii de descoperire a emoțiilor și a relațiilor interpersonale autentice. De-a lungul anului, doamna Zeic le-a împărtășit elevilor lecții din cărți precum „Îmbrățișarea” de Eoin McLaughlin, care vorbește despre importanța sprijinului emoțional, „Ai umplut găletușa azi?” de Carol McCloud, care promovează altruismul, și „O, ce frumos e în Panama” de Janosch, ce stimulează curiozitatea.

Aceste lecturi nu au fost doar un prilej de distracție, dar, mai important, și puncte de plecare pentru discuții mai profunde, în care copiii au învățat despre bunătate, respect, generozitate și, mai ales, despre cum să își aprecieze și să își exprime sentimentele. Fiecare poveste a fost o lecție despre viață și despre ce înseamnă să fii o persoană bună, empatică și deschisă.

Activități care întăresc legăturile și valorile

Însă învățătura nu se limitează la cărți. Doamna Zeic știe că educația adevărată vine din aplicarea celor învățate. Astfel, activitățile educaționale tematice au devenit parte a procesului educațional din Clasa Comorilor. De exemplu, la Sărbătoarea Mulțumirii, elevii au avut ocazia să își exprime recunoștința față de cei din jur, iar Ziua Bunătății a fost un moment pentru a învăța ce înseamnă să fii altruist și să faci bine celor din jur.

La Zilele Împotriva Violenței, doamna Carmen a organizat activități în care copiii au învățat importanța respectului și a comunicării nonviolente. În perioada sărbătorilor de iarnă, „Alfabetul Crăciunului” a fost o modalitate inedită de a descoperi cuvinte pline de semnificație, cum ar fi iubire, lumină, pace și bunătate. Aceste activități au fost, atât amuzante, cât și formativ educaționale, încurajând gândirea critică și colaborarea între elevi.

Implicarea părinților – cheia succesului

Pe lângă munca neobosită a doamnei Carmen, un alt element cheie care contribuie la starea de bine din Clasa Comorilor este implicarea părinților. Fiecare activitate organizată este sprijinită de participarea activă a părinților, care nu doar că vin să le fie alături copiilor lor, dar și contribuie cu idei, feedback și suport continuu. Această colaborare între părinți și profesori creează un mediu educațional stabil și susținător, în care fiecare copil se simte în siguranță și încurajat să crească.

O călătorie de descoperire a valorilor

Pentru doamna Carmen, educația înseamnă mai mult decât transmiterea de cunoștințe – este o călătorie de descoperire a valorilor, a relațiilor interpersonale și a stării de bine. În Clasa Comorilor, fiecare copil învață că procesul educativ este mult mai frumos atunci când este însoțit de empatie, respect și susținere reciprocă. Aici, în fiecare zi, elevii nu doar că învață pentru școală, dar și pentru viață, învățând să aducă lumină și armonie în comunitățile lor.

Fii primul care lasă un mesaj

Scrie un mesaj