Un început neașteptat, dar plin de sens
Drumul ei a început acum trei ani, când a preluat un club de atletism dintr-o întâmplare. La început, erau puțini copii, dar energia și entuziasmul lor au fost suficiente pentru a transforma acest grup într-o echipă unită. Mai mult decât antrenamente și competiții, clubul a devenit un spațiu unde copiii se simțeau în siguranță, încurajați și valorizați.
„Am văzut în ochii copiilor ambiție, dorință și motivație, toate îmbinate cu sfaturile și încrederea pe care le-am oferit necondiționat. Sportul le-a oferit curajul de a crede în ei.”
Starea de bine dincolo de teren
Participarea la primele competiții a fost momentul în care copiii au prins încredere. Când au câștigat primele lor medalii, au înțeles că fiecare efort contează. Această încredere s-a reflectat și la școală – elevii Larisei nu doar că sunt campioni pe teren, ci și la învățătură.
„Sportul i-a ajutat să devină mai disciplinați, mai motivați și mai echilibrați emoțional. Nu e doar despre a alerga mai repede sau a sări mai sus, ci despre a învăța să îți gestionezi emoțiile, să îți susții colegii și să îți depășești limitele.”
Pentru implicarea sa, Larisa a fost recunoscută cu Premiul de Onoare în Sport și Premiul de Excelență în Sport, dar cea mai mare recompensă rămâne impactul pe care îl are asupra copiilor.
„Cel mai important pentru mine este să știu că elevii mei pleacă de la antrenamente mai încrezători, mai fericiți și mai pregătiți să înfrunte provocările vieții.”
Larisa Chiriță demonstrează că sportul nu este doar despre competiție, ci și despre stare de bine, conexiune și creștere personală.
Maria Gusetelu
Posted at 12:50h, 31 martieImpresionant de frumos ! Sintem mindrii de tine draga noastra Larisa ! Ne bucuram si noi pentru satisfactiile tale profesionale si in viata ! Felicitari ! ❤️!