
23 ian. Reziliența emoțională la catedră?
Profesia de dascăl este una dintre cele mai nobile dar, totodată, și una dintre cele mai solicitante, din cauza numărului mare de provocări: de la cerințele curriculare din ce în ce mai complexe, la diversitatea nevoilor elevilor și la presiunea socială. În acest context, reziliența emoțională devine un factor cheie pentru succesul profesorilor și al elevilor.
Reziliența emoțională spusă în povești
Doamna Popovici este profesoară de limba română într-un liceu. Îi plăcea meseria ei, dar știa că nu este ușoară. Orele de curs, interacțiunea cu elevii, părinții și colegii, evaluările continue și presiunea de a obține rezultate bune creau adesea un sentiment de oboseală și frustrare.
Într-un an școlar deosebit de solicitant, clasa a X-a pe care o avea în grijă părea să nu fie receptivă la lecțiile predate. Elevii erau dezinteresați, zgomotoși și, adesea, nepoliticoși. Doamna Popovici a încercat diverse metode de predare, dar nimic nu părea să funcționeze. A început să se îndoiască de abilitățile sale și să se simtă descurajată.
Într-o seară, în timp ce își corecta tezele, s-a simțit copleșită de oboseală și tristețe. A vrut să renunțe, să își găsească alt job, unul mai puțin solicitant. Dar, în adâncul sufletului, știa că nu poate face asta. Îi plăcea prea mult să îi vadă pe elevi descoperind frumusețea limbii române.
Și atunci, și-a amintit de o carte pe care o citise cu ceva timp în urmă, despre reziliență. A realizat că și ea are nevoie de această calitate pentru a depăși această perioadă dificilă. A început să caute soluții, să discute cu colegii mai experimentați și să participe la cursuri de dezvoltare profesională. A învățat noi metode de predare, a încercat să creeze un climat mai pozitiv în clasă și să se conecteze mai bine cu elevii ei.
Reziliența emoțională i-a permis doamnei Popovici să depășească această perioadă dificilă și să își recapete încrederea în sine. A învățat că eșecurile fac parte din viață și că important este cum alegem să le facem față. Și, cel mai important, a învățat că, prin perseverență și adaptabilitate, putem depăși orice obstacol.
Ce reprezintă această poveste:
- Reziliența emoțională nu înseamnă a fi imun la emoții negative, ci a avea capacitatea de a le gestiona și de a continua să mergi mai departe.
- Atitudinea pozitivă și perseverența sunt elemente cheie ale rezilienței.
- Căutarea de soluții și adaptarea la schimbări sunt esențiale pentru a depăși obstacolele.
- Suportul celorlalți poate face o mare diferență.
Povestea doamnei Popovici este doar un exemplu, dar ilustrează cât de importantă este reziliența emoțională în viața unui profesor. Prin dezvoltarea acestei calități, profesorii pot face față provocărilor cu mai multă ușurință, își pot îmbunătăți relațiile cu elevii și pot avea un impact pozitiv asupra vieților acestora.
Ce este reziliența emoțională?
Reziliența emoțională reprezintă capacitatea unui individ de a se adapta cu succes la situații stresante, de a depăși adversitățile și de a-și menține un echilibru emoțional. În cazul profesorilor, reziliența se manifestă prin abilitatea de a face față burnout-ului, de a menține o atitudine pozitivă în fața provocărilor și de a construi relații solide cu elevii, colegii, părinții și comunitatea școlară.
Reziliența – obținerea de rezultate pozitive în ciuda riscului – a fost folosită, în primă instanță, pentru a descrie nou-născuții cu risc crescut care au depășit obstacolele pentru a obține rezultate mai bune decât se aștepta (Werner & Smith, 1992), persoane care s-au adaptat bine în circumstanțe stresante (Garbarino, Dubrow, Kostelny, & Pardo, 1992) și cei care au obținut un anumit nivel de recuperare după experiențe traumatice (Wolin & Wolin, 1993). Firul comun este că oamenii au putut duce vieți mai de succes decât era preconizat, în ciuda faptului că au avut un risc mai mare de a întâmpina probleme grave decât media.

Momentele în care conștientizăm cel mai bine reziliența emoțională sunt cele în care ne confruntăm cu situații stresante. Un factor de stres influențează atât factorii de risc interni, precum fondul genetic, vârsta, istoricul medical, emoțiile, personalitatea, valorile sau temperamentul, cât și pe cei externi, cum ar fi mediul, relațiile cu colegii, salariul sau volumul de muncă. Această interacțiune poate crește vulnerabilitatea la probleme emoționale.
În astfel de contexte, reziliența emoțională se manifestă prin activarea unor factori de protecție, precum suportul social, validarea, armonia, abilitatea de a soluționa problemele și altele similare. Procesul prin care stresorii și factorii de risc sunt contracarați de factorii de protecție contribuie la menținerea stării de bine personale și la crearea unui mediu sustenabil în cadrul culturii organizaționale.
Reziliența emoțională la locul de muncă
La locul de muncă, susținerea rezilienței emoționale poate fi realizată printr-o serie de acțiuni bine direcționate. Acestea pot fi clasificate în funcție de obiectivele urmărite:
- Prioritizarea sănătății fizice: adoptarea unor obiceiuri care favorizează bunăstarea fizică, precum menținerea unei alimentații echilibrate, practicarea activităților fizice regulate și respectarea timpului de odihnă.
- Dezvoltarea mecanismelor de adaptare: implementarea unor strategii pentru gestionarea provocărilor, cum ar fi meditația sau crearea unui program de lucru eficient.
- Căutarea și valorificarea suportului: implicarea în rețele sociale sau profesionale care oferă sprijin emoțional, comunicare deschisă și colaborare în cadrul echipei.
- Muncă desfășurată cu atenție și intenție: abordarea sarcinilor cu o focalizare conștientă, evitarea multitasking-ului și alinierea activităților profesionale cu valorile personale.
Prin integrarea acestor acțiuni, se creează un mediu care favorizează reziliența emoțională, sprijinind astfel starea de bine și performanța pe termen lung.
Bibliografie
- Brooks, J. E. (2006). Strengthening Resilience in Children and Youths: Maximizing Opportunities through the Schools. Children & Schools, 28(2), 69–76
- Garbarino, J., Dubrow, N., Kostelny, K., & Pardo, C. (1992). Children in danger: Coping with the consequences of community violence. San Francisco: JosseyBass
- Werner, E. E., & Smith, R. S. (1992). Overcoming the odds: High-risk children from birth to adulthood. Ithaca, NY: Cornell University Press
- Wolin, S. J., & Wolin, S. (1993). The resilient self: How survivors of troubled families rise above adversity. New York: Random House.
Fii primul care lasă un mesaj